Articole cu Mitropolitul Neofit din Morfu:
&&
&&
&&
&&
&&
&&
&&
&&
&&
&&
&&
Sursa web a icoanei:AICI
https://orthodoxwiki.org/Panagia_Paramythia
Panagia – Predica Mitropolitului Morphou, Neophytos la Sfânta Mănăstire Panagia din Araka, Lagoudera.
Un Episcop care ne învață credința noastră Predica Mitropolitului de Morphos Domnul Neophytos Înaltpreasfințitul Mitropolit de Morphou.
O IUBIM atât de mult pe Panagia [Fecioara Maria]. Au ajuns la extreme. Catolicii, pe de o parte, o închină aproape ca pe un Dumnezeu. Protestanții, pe de altă parte, nici nu au o icoană sfântă a ei și nici nu o venerează. Nici [nu] spun: „Preasfânta Maica Domnului mijlocește pentru noi”. Nicio rugăciune [pentru Panagia] deloc.
Biserica Ortodoxă, biserica adevărului, păstrează întotdeauna echilibrul, armonia dintre cer și pământ, așa cum Panagia a unit cerul și pământul în laboratorul pântecelui ei.
Acolo, natura umană – pe care ea a împrumutat-o lui Dumnezeu – a fost unită cu natura divină. Duhul Sfânt locuia în ea și cele două naturi s-au unit în ipostaza Cuvântului și Fiului lui Dumnezeu. În acest fel s-a născut Dumnezeu-omul.
Ei se întreabă: „În orice biserică a ortodocșilor am vizitat-o, Panagia este Regina Ortodocșilor din catapeteasmă. Oriunde sunt picturi murale ortodoxe, veți găsi Panagia peste tot. În poziția cea mai „oficială”, deasupra Mesei Sfinte, din nou, [veți găsi] Panagia.”
Nu ne-am gândit niciodată să dăm femeilor preoția, adică ca o femeie să devină preot. Nu pentru că nu slăvim femeile, ci pentru că știm foarte bine că, dacă există o femeie care a născut preoția, aceasta este Panagia. Pentru aceasta, acordăm toată cinstea atât a protopopiei, cât și a preoției acesteia, nu doar femeii frumoase, ci celui mai bun om pe care întreaga umanitate l-a prezentat de-a lungul secolelor. Astfel, îi lăsăm doar ei misterul preoției. Iar noi, bărbații, împrumutăm de la Panagia prin episcopi, că ea a născut pe marele Protopop, Iisus Hristos.
Mâine [la sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Templu], fiți atenți la Apolytikion (o formă a imnului din tradiția liturgică bizantină, tropar). Se spune că ea este cea care ne-a răscumpărat de vinovăție prin părinții ei, Ioachim și Ana. Părinții Fecioarei Maria (Panagia) erau plini de vinovăție pentru că mama ei era stearpă. Și la vremea aceea, aproape fiecare femeie care era stearpă era considerată blestemată. Ea care n-a avut binecuvântare, care nu a putut naște un copil bărbătesc, pentru că știau de la profeți: „Orice bărbat care deschide pântecele va fi numit sfânt” [Luca 2:23], pe când îl așteptau pe Mesia. De aceea se așteptau ca femeile să nască copii bărbați.
Acești bătrâni care printr-o minune au dat naștere omului care a născut pe Dumnezeu-omul, Iisus. Marea minune a fost că fiica lor l-a născut pe Dumnezeu, pe Dumnezeu-omul, pe Isus. După cum vezi, atunci când slujim un mic miracol, Dumnezeu ne dă unul mare. Când o mică încercare vine la tine, urmează o mare slavă — dacă poți suporta [provocarea]. Procesul poate fi o boală, infertilitate, calomnie, batjocură, o pasiune secretă greu de suportat. Când trecem prin aceste [încercări] cu răbdarea și credința Sfinților și, ori de câte ori ne închinăm, le cerem ajutorul, mai ales ajutorul Maicii Domnului [Panagia] și al sfinților ei părinți, Ioachim și Ana. Apoi vine și marea minune.
Nu presupuneți că marele miracol este câștigarea bursei. Marea minune este menționată la sfârșitul Apolytikionului. Este viața veșnică. Nimeni să nu ne priveze de perspectiva noastră, care este viața veșnică. Când trupul nostru moare, sufletul nostru să nu moară, [ci în schimb să fie] să cunoască Sfânta Treime, pentru că „aceasta este viața veșnică, ca să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe care-L ai trimis.” [Ioan 17:3] De aceea, mâine, Liturghia începe cu: „Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt”.
“Îl înțelegi pe tatăl tău? Îl înțelegi pe prietenul tău? Ești sigur?” Fiecare Dumnezeiasca Liturghie este o invitație de a cunoaște viața veșnică, de a-i cunoaște bucuria, . Ai putea întreba: „Așa este viața veșnică?” „Acesta este un gust!” Dumnezeiasca Liturghie este un gust [din viața veșnică].
Umilința este necesară. Este necesară răbdarea. Credința este necesară. „Misterul” nu necesită cercetare.
Pocăința este necesară. O inimă care se pocăiește, o inimă care se roagă, o inimă care iartă [găsește că este imposibil să nu fie fericită în interiorul Sfintei Liturghii. Când suntem fericiți în Sfânta Liturghie, sufletele noastre se odihnesc, chiar dacă avem o mie de probleme.
Ana, această femeie stearpă, prin dureri, prin rugăciuni, prin multă asceză, la bătrânețe s-a întâmplat mica minune. La bătrânețea lui Ioachim și a Anei, s-a întâmplat mica minune. A rămas însărcinată.
Femeile nu sunt capabile prin natura lor să rămână însărcinate la vârsta la care ajunsese Ana. Aceasta a fost prima minune mică care a pregătit marea minune, fiica Sfinților Ioachim și Ana.
Lăsăm orice grijă a acestei vieți în timpul Sfintei Liturghii, mai ales de la Heruvic și încolo. Lăsăm totul și ne bucurăm de Dumnezeul Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Pentru toate acestea, Panagia ne ajută. Pentru că, ce se întâmplă la sfârșit? Îl vom primi pe Fiul ei, Trupul și Sângele Său „în iertarea păcatelor”. Așa se șterge vinovăția. „În iertarea păcatelor”. Și ce va mai spune preotul când veți primi Sfânta Împărtășanie? „Și spre viața veșnică”.
Pentru aceasta, iubiți Dumnezeiasca Liturghie. Vrei să o studiezi? Studiaz-o, dar în casa ta. Nu purtați cărți în timpul Sfintei Liturghii. Noi nu înțelegem Dumnezeiasca Liturghie. De multe ori, ne ia prin surprindere. Și o simțim. A simți și a iubi ceva este superior să-l înțelegi.
Când copiii îmi spun la liceele pe care le vizitez: „Preasfinția Voastră, noi nu înțelegem Sfânta Liturghie”.
Le spun: „Îți înțelegi mama? Și totuși, ne așteptăm să-L înțelegem pe Dumnezeu, [Însuși], Cine s-a născut dintr-o femeie?
Pentru aceasta, să avem întotdeauna această preocupare: cum să câștigăm viața veșnică. Divina Liturghie este în principal calea.
Cheia este pocăința. Pocăința este o altă liturghie [adică, funcția] care are loc în inima noastră. Cu pocăință și recunoștință, omul începe să se bucure de viața veșnică din această viață. Și viața noastră devine o sărbătoare.
Vin greutăți. Vin supărările. Moartea unor persoane dragi. Dar „să ne lăudăm pe noi înșine și unii pe alții și întreaga noastră viață lui Hristos Dumnezeul nostru”. [din Sfânta Liturghie]
Creăm în interiorul nostru un lift. Lasă totul să urce în sus. Panagia să-i primească și să-i dea lui Hristos. Noi [oferim] pocăință și recunoștință. Și atunci Dumnezeu [păzește] pentru noi, sfințenia Sa.
Asta îți doresc. Ne-o dorești și nouă.
„Prin rugăciunile sfântului nostru Episcop, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, miluiește-ne și mântuiește-ne.”
„Prin rugăciunile sfinților noștri părinți, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, miluiește-ne și mântuiește-ne.”
„Primește, Doamne.”
Primit pe WhatsApp
ȘTII POVESTEA CELEI MAI FRUMOASE ICOANE ȘI A CELUI CARE A PICTAT cunoscuta și minunata icoană „TÂNGUIREA MAICII DOMNULUI”?
Mulți știu icoana dar, puțini cunosc însă cine este pictorul acestei icoane.
Irineu Protcenco se numește și a fost un neîntrecut iconar.
S-a căsătorit , a avut trei copii și a făcut parte din armata țaristă, în timpul Primului Război Mondial.
A avut multe încercări . Viața i-a fost grea. Si-a pierdut în război un ochi și , ca atare, a pictat toata viața doar cu un singur ochi.
Copiii i-au murit de tifos, iar soția l-a părăsit . Fiind de origine nobilă , a trebuit să fugă de comuniști .
S-a refugiat la Chișinău , în Moldova.
Fără avere și fără familie, se întreținea pictând icoane si realizând , după mărturisirea arhim. Bartolomeu Florea, superbe portrete ale oamenilor importanți ai vremii.
S-a recăsătorit cu o ucraineancă, Scobiciov Pelaghia, născuta la 1 octombrie 1891, din părinții Petru si Evdochia.
Când rușii au invadat Basarabia, în 1940, a fugit peste Prut, în România .
Transfug fiind și fără acte, se ascundea și picta icoane. A fost ajutat de un călugăr de la Schitul Darvari din București , Nicanor Bica, căruia îi picta icoane, locuind în capitală și apoi în casa unui creștin din localitatea Afumați .
Una din icoane a ajuns în mâna părintelui Ilie Cleopa de la Sihăstria Neamțului . Încântat peste măsură, Cuviosul de ce-a văzut, și-a luat bastonul și cojocul și a făcut cale lungă să-l găsească .
Tot cu ajutorul monahului de la Darvari, l-a găsit , în toiul unei nopți, într-o casă dărăpănată din apropierea Bucureștilor.
I-a făcut acte, i-a spus planurile ce le avea și l-a luat la Sihăstria , împreună cu soția lui, Pelaghia.
Cam aceasta ar fi pe scurt prezentarea iconarului Irineu Protcenco.
Mai departe să facem cunoscută apariția celei mai renumite dintre icoanele Maicii Domnului..”TÂNGUIREA MAICII DOMNULUI”.
Protcenco a pictat o icoana cu Maica Domnului care plânge
Cautând un pictor bun, Arhimandritul Cleopa l-a găsit la Afumați , lângă București , pe pribeagul Ioan Protcenco.
Iată ce mărturisește părintele Cleopa:
„L-am adus din București pe Protcenco. Era la Afumați. El a fugit din Basarabia, de ruși. Săracul! Era acolo cu soția lui de a doua. O fost pictor mare in Basarabia. Soția lui era din Rusia. Și el era tot de dincolo de Nistru.
I-am adus aici. Au murit amândoi , săracii !
A pictat paraclisul, icoanele. Am izbutit să obțin aprobare pentru venirea lor aici. Am intervenit la Minister. Aveam un foarte bun prieten acolo, pe Teofil Pandele, care era director.
I-am scos autorizație și apoi a pictat, săracul! Aici, le-am dat chilii. Pictor de mare valoare – Ioan Protcenco.
Soția lui, a doua, Pelaghia, s-a făcut călugăriță , și ea săraca ! A murit tot aici. Protcenco a pictat o icoană cu Maica Domnului care plânge . Ea se ducea la icoana aceea, o icoana mare în biserică , și plângea și plângea după dânsul …”.
(Arhim. Cleopa Ilie, mărturisire făcută in filmul de televiziune „Fericita nefericire a unui pribeag”, realizat de scriitorul Grigore Ilisei).
La puțin timp după ce a ajuns la Sihăstria, i s-a cerut sa picteze o icoană , „de probă ”.
S-a rugat mult la Maica Domnului și a pictat o icoană străină parcă de penelul unui muritor:
” Tânguirea Maicii Domnului.”
Părintele Paisie, dar și alții, aminteau că Maica Domnului i s-a arătat și i-a mulțumit pentru felul în care a pictat-o.
Bolnav de plămâni , având un singur ochi, cu sufletul răvășit de furtunile abătute asupra sa, pictorul Protcenco și-a găsit drept prieteni pe sfinți .
El trăia numai pentru ei, le citea viața de mai multe ori, se ruga și abia după aceea trecea la lucru.
Era foarte liniștit și tăcut . Nu vorbea cu nimeni.
În cimitirul mănăstirii avea banca lui, „banca pictorului”, cum o numeau călugării . Toți îi respectau dorința de a petrece timpul în liniște . Se spune că se ridica și pleca ori de câte ori cineva se apropia de el.
…Iar Paisie Olaru, cunoscutul si iubitul duhovnic, a scris o pagină despre el și l-a pomenit în rugăciuni până -n ultima zi a vieții sale.
Ioan Irineu Protcenco vorbea foarte puțin . Doar câteva cuvinte pe zi. Trăia într-o lume a lui, în care, mai ales in ultimii ani ai vieții , își făcuseră loc numai Dumnezeu și Sfinții Lui, pe care-i picta.
Ioan Protcenco s-a născut în ziua de 8 mai 1888, la Nova – Pavlenko – Harkov din Ucraina, într-o familie de nobili, primind la Botez numele Ivan, în română Ioan. De mic copil a fost atras de pictură avea mare talent pentru portrete.
Dorea să picteze și icoane, dar nu reușea întru totul chipurile lor. Întâlnirea cu o călugăriță sporită duhovnicește, avea să-i dezlege neîmplinirea :
„Dacă vrei să pictezi icoane frumoase, să te spovedești mai des, să postești, să te rogi mai mult și vei picta icoane a căror frumusețe nu este din lumea aceasta”.
Acest îndemn l-a urmat în toata viața sa. Așa vom înțelege de ce nu mânca niciodată până la orele 15-16 ale zilei. Picta cu rugăciune și cu post negru. În acest răstimp nu vorbea cu nimeni și nu accepta să se vorbească nici sub schele, în biserică.
Părintele Paisie își amintește că a urcat odată pe schele, lângă el, să-l vadă pictând. Protcenco i-a spus:
„Dacă ai venit, eu nu mai pot picta!” Și era gata să coboare.
Altă dată , părintele n-a mai îndrăznit să-i „tulbure” lucrarea.
In timp ce el lucra, soția lui, Pelaghia, se ruga Arhimandritul Ioanichie Bălan , ucenic – în anii aceia – la Sihăstria , își amintește :
„Eu îi cumpăram vopsele și îi preparam uleiul. Îi dădeam la mână materialele.
Aveam 20 de ani si îl ajutam, el fiind pe schela. Interesant, in timp ce el lucra, soția lui, Pelaghia, se ruga. Citea o psaltire pe zi, iar el stătea pe schela. Nu manca nimic de dimineața pana pe la trei după-amiaza:
Părinte, dacă mănânc, eu nu mai pot sa pictez in ziua aceea. Deci, eu trebuie sa postesc ca sa pot lucra… Numai cu post a pictat. Ea se ruga la chilie si el era pe schela. Daca intra cineva in biserica, nu mai putea picta. Se oprea, chiar de nu știa cine este. Am înțeles, pe urma, ca avea rugăciunea inimii. Rugăciunea de taina, ce lucrează in interior, în inimă, mistic, ca sa zic, si in aceasta atmosfera de ruga si de însingurare, dar, in același timp, de unire cu Hristos, el picta”.
În luna august 1953, boala i s-a agravat, o boală severă de plămâni și inimă.
Fiind în vârstă de 65 de ani, a cerut să fie călugărit . Călugăria lui și tunderea „în schima cea mare” s-a făcut chiar lângă icoana unde Prea Curata i se arătase și-l inspirase în dumnezeiasca splendoare a culorilor ce i-au zugrăvit chipul Ocrotit de îngeri și de rugăciunile Celei pline de Dar, a trecut pragul acestei lumi a treia zi după călugărie , încă purtând îngerească ocrotire a mantiei.
Era 23 august 1953. Călugării mânăstirii i-au cântat prohodul și l-au așezat , până în ziua învierii în „Poiana Liniștii”.
„Această poveste m-a înduioșat până la lacrimi, și în lăuntrul meu cineva îmi spunea:
„Nu ai cum să nu faci publică această poveste, e prea frumoasă „…Să fie oare Irineu Protcenco, să fie oare Ilie Cleopa, Paisie Olaru, glasul oricăruia dintre ei ar fi, nu contează, eu am făcut cunoscut tuturor, acest cuvânt de folos.„
Doamne ajută tuturor!🙏✝️❤️
https://patermihail.wordpress.com/2024/03/29/rugaciunea-la-sfantul-grigorie-palama-1296-1359
cronicarortodox 
Lasă un comentariu